Declarații avere Constanța Daniela Ou, șef centru în Direcția Generală de Asistență Socială, averea și interesele (DOCUMENTE)

Sanatate

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.   În ediţia de astăzi, 20 iulie 2025, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Danielei Ou , șef centru la Cantina de Ajutor Social Constanța , din Direcția