În primăvara anului 1945, România ieșea dintr-un război devastator, cu orașe ruinate, instituții clătinate și o societate aflată între speranță și confuzie. Radioul, tânărul mijloc de comunicare în masă care începuse să cucerească țara în anii ’30 devenea, mai mult decât oricând, o voce esențială a reconstrucției naționale. În acei ani tulburi, microfonul Radiodifuziunii Române era martorul și instrumentul unei transformări radicale: trecerea de la o presă pluralistă la o presă controlată