„Davai ceas, davai moșie, harașo tovărășie!“

Adrian Bogdan

Una dintre multele legende despre Constantin Tănase care circulă și azi e că el ar fi zis la revistă, în timpul ocupației rusești: „De la Nistru pîn’ la Don, davai ceas, davai palton! Davai ceas, davai moșie, harașo tovărășie!“. În biografia lui romanțată scrie însă că acest celebru cuplet nu făcea parte din repertoriul lui Tănase. Mai mult, actorul nu l-ar fi rostit nici măcar în particular, printre prieteni. I-ar fi fost atribuit, se zice în cartea Dorinei Rusu, fie ca să-l pună rău cu noile