După Trump, și Putin va merge în China. Kremlinul anunță că pregătirile pentru vizită „aproape că s-au încheiat”
Adrian Bogdan
Kremlinul a anunțat joi că președintele rus, Vladimir Putin, va efectua „în curând” o vizită în China, țară unde se află în prezent într-o vizită oficială președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. „Se poate spune că pregătirile pentru vizită aproape că s-au încheiat, suntem în faza finală. Aceasta va avea loc în curând”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței de presă zilnice, potrivit EFE, preluată de Agerpres. De pregătirea
ultimele 2 ore
astăzi