Mugur Isărescu, despre trecerea României la euro: „Peste cinci sau şapte ani mai discutăm”
Adrian Bogdan
România a îndeplinit condiţiile de aderare la moneda Euro prin 2013-2015, dar "s-a renunţat" la un orizont clar de aderare, în momentul în care toate partidele politice au renunţat la ţinta fiscal-bugetară, spune Isărescu. "A fost o decizie politică", a precizat guvernatorul BNR. Potrivit acestuia, ultima şedinţă privind adoptarea monedei euro a fost în 2018, la Academia Română, iar discuţiile pe această temă mai pot fi reluate abia peste 5-7 ani. „S-a renunţat la orizont în momentul în
din zilele anterioare