Tamaș l-ar fi vrut pe Torje la Asia Express, Alexa s-a dovedit a fi „cartea” câștigătoare

Sport

Asia Express sezonul 8 a ajuns la final, iar marii câștigători au fost desemnați, brașoveanul Gabriel Tamaș și Dan Alexa fiind cei care au reușit să pună mâna pe marele premiu. După un drum lung și numeroase probe grele, Tamaș și Alexa au reușit să își adjudece trofeul din acest an. Însă, chiar dacă s-au înțeles cât se poate de bine, Gabi Tamaș recunoaște că inițial a vrut să plece cu altcineva în Asia Express. Potrivit Cancan, Gabi Tamaș a mărturisit că prima lui opțiune a fost un alt