VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului

Adrian Bogdan

Preasfințitul Părinte Ambrozie a sărbătorit astăzi împlinirea a 20 de ani de arhipăstorire în Episcopia Giurgiului. Evenimentul întronizării a avut loc în cea de-a cincea duminică a Postului Mare din anul 2006. La ceas aniversar, ierarhul a adus mulțumire lui Dumnezeu prin oficierea Sfintei Liturghii în noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu. La slujbă au participat clerici, credincioși, dar și oficialități locale și centrale. ”Duminica aceasta a Sfintei Maria Egipteanca, a cincea din