Zi de alegeri în cea mai mare economie a UE. Scrutinul din Germania, urmărit îndeaproape de europeni și americani

Alex Graur

Cetățenii germani ies duminică, 23 februarie, la vot pentru a alege membrii următorului Parlament, după o campanie electorală care s-a concentrat pe economia încetinită a țării și pe politica de migrație. În ultima perioada, partidul de extremă dreaptă din cea mai mare economie a Uniunii Europene a urcat până pe locul al doilea în sondaje. Friedrich Merz, liderul conservator în vârstă de 69 de ani, porneşte de pe prima poziţie pentru a deveni următorul cancelar al Germaniei, în cadrul unor