PALMED: Nefolosirea banilor publici pentru servicii medicale - afirmaţie în spatele căreia se ascunde o subfinanţare sistemică

Sănătate

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) atrage atenţia că pacienţii ajung să plătească pentru efectuarea, în timp util, a analizelor medicale pentru că plafonul de laborator se epuizează în primele zile ale lunii, iar "afecţiunile pacienţilor nu ţin cont de birocraţie". "În contextul declaraţiilor recente ale Preşedintelui CNAS, Horaţiu Moldovan, potrivit cărora fondurile publice alocate pentru analize medicale decontate nu sunt epuizate pentru că 'de multe ori, furnizorii