Regele Charles al III-lea, văzut În public după scurta sa spitalizare de joi

Sănătate

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a fost văzut în public, salutându-i pe trecători şi pe admiratorii săi, pentru prima dată după ce a petrecut o scurtă perioadă sub observaţie medicală într-un spital din Londra din cauza efectelor secundare legate de tratamentul său împotriva cancerului, informează Reuters, care afirmă cele ce urmează. Suveranul britanic, în vârstă de 76 de ani, urmează un tratament după ce a fost diagnosticat cu o formă nespecificată de