Bunica mea a supraviețuit războiului. Zeci de mii de copii, născuți cu câteva generații mai târziu ca ea, n-au supraviețuit.  „Tăticul meu a murit la Odesa” , îmi povestea bunica pe vremea când credeam că războiul e o realitate mai îndepărtată ca stelele căzătoare, pe care n-avem cum să le asemăn cu rachetele despre care știam că se duc doar în sus și rămân acolo, în întunericul cerului. Acum rachetele demolează case și separă o altă bunică de nepoții ei, o mamă de copiii ei, un tată de copiii