În diminețile senine, când orașul abia își scutură somnul de peste acoperișuri, câțiva oameni se adună în grădina unei case vechi, aproape ascunsă de iederă și liniște. Nimeni nu vorbește. Unii țin în mâini câte un fruct, o floare, o bucățică de pâine. Alții privesc cerul. În mijlocul acestui cerc discret și viu, timpul pare că nu mai curge. Aici nu se ține o ceremonie religioasă și nici un atelier de nutriție. Este un gest simplu și profund: o comuniune cu hrana și cu ceea ce ea poate trezi în