Mădălin Dogaru, omul USR din STPT, anchetat de ANI pentru avere nedeclarată și conflict de interese, își neagă vehement vinovăția evidentă

Educatie

Inițial, în conferința de presă organizată de către conducerea societății, luni, 20 octombrie, s-a invocat că acest subiect nu face parte din tematica întâlnirii cu presa. Însă, etica directorului Dogaru, aflat într-o funcție publică de conducere, mai exact la STPT, face obiectul scrutinului public dar și al investigației declanșată de Agenția Națională de Integritate. Declarațiile de avere ale funcționarilor și politicienilor nu mai sunt obligatoriu legal a fi făcute publice și nu trebuie să

Tag-uri: USR