Statele membre OMS au ajuns la un acord pentru a face faţă viitoarelor pandemii: „moment istoric” pentru sănătatea mondială
Entertainment
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord pentru a pregăti lumea pentru viitoarele pandemii, după mai mult de trei ani de negocieri, a anunţat, miercuri dimineaţă, organizaţia, citată de Reuters, potrivit News.ro. Pactul obligatoriu din punct de vedere juridic este menit să consolideze apărarea mondială împotriva noilor agenţi patogeni, după ce pandemia COVID-19 a ucis milioane de oameni în 2020-2022. Propunerea prezintă măsuri de prevenire a pandemiilor viitoare şi
din zilele anterioare