Pînă de curînd – mai exact pînă spre ultimul sfert al secolului al XX-lea – „arta“ parfumeriei, dacă e să traducem expresia grecească tekhne myrepsike , nu a fost, de fapt, decît un meșteșug ca oricare altul, o muncă artizanală care presupunea cunoașterea unor tehnici și aplicarea lor practică, în vederea obținerii unui produs învestit de mentalul colectiv cu proprietăți terapeutice, igieniste și/sau hedoniste. Parfumierul n-a fost nici el decît un meșteșugar oarecare, statut moștenit încă din