Cine ar trebui să ne protejeze de marile corporaţii: Un fost şef al Amazon U.K. devine preşedinte al autorităţii britanice pentru protecţia consumatorilor
Balazs Barabas
Autoritatea britanică de reglementare a concurenţei a numit un fost executiv de top de la Amazon în funcţia de manager al autorităţii, după ce prim-ministrul Keri Starmer a spus că instituţia împiedică creşterea economică, scrie CNBC. Competition and Markets Authority a transmis marţi seară că Doug Gurr, care anterior a fost country maneger al Amazon U.K. şi preşedinte al Amazon China, va ocupa funcţia de preşedinte interimar, înlocuindu-l pe Marcus Bokkerink. Decizia vine după ce directorul
din zilele anterioare