Nicolae Iorga a lăsat în urma lui o voluminoasă producție dramatică, al cărei destin a fost destul de capricios. Așa cum arăta E. Lovinescu, „multă vreme lucrările dramaturgului nu s-au reprezentat deloc, așa că Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul au înviat sau au murit prin diverse foi culturale sau chiar în broșuri necitite, ca orice teatru nejucat. […] Mai tîrziu, după război, odată cu creșterea personalității lui politice, Teatrul Național a început să-i joace cîte o piesă pe an în condiții