REI Grup: 12 proiecte din domeniul agro-alimentar vor primi finanţare prin InvestALIM în 2025, pentru investiţii de peste 300 mil. euro. Fondurile nerambursabile pentru acest sector depăşesc 750 mil.euro

Media/Social media

Un număr de 12 companii, cu 12 proiecte distincte, şi o valoare totală de investiţii de circa 1,5 miliarde lei (peste 300 mil. euro) vor beneficia de sprijin nerambursabil anul acesta prin programul ”InvestALIM”, ediţia 2023, dintr-un total de 37 de companii care au solicitat ajutor de stat, potrivit REI, grup de companii specializat în atragerea de fonduri europene şi ajutoare de stat, care a pregătit cinci proiecte câştigătoare. Valoarea totală a ajutorului de stat solicitat de cele 12

din zilele anterioare