Legea care vizează crearea primei generaţii fără fumat – adoptată de deputații britanici. Cei născuți după 2009 nu vor putea niciodată să cumpere legal ţigarete, conform proiectului
Bogdan Hofbauer
Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată de deputaţi cu o majoritate covârşitoare, notează AFP, citată de Agerpres. În cursul acestui prim vot parlamentar, 415 deputaţi s-au pronunţat în favoarea trecerii proiectului de lege la următoarea etapă a procesului legislativ, în timp ce 47 de deputaţi au votat împotrivă. Potrivit proiectului de lege, persoanele născute după 2009 nu vor putea
din zilele anterioare