Bursă. Romcab acuză că partenerul austriac Meinhart urmăreşte intrarea companiei în faliment pentru o preluare ostilă
Companii
Producătorul de cabluri Romcab Târgu-Mureş (simbol bursier MCAB), societate aflată în reorganizare judiciară, a anunţat demararea unor acţiuni în justiţie împotriva grupului austriac Meinhart pentru recuperarea unei creanţe estimate la aproximativ 23 mil. euro. Potrivit companiei, disputa vizează contravaloarea unor tamburi şi produse nerestituite în intervalul 2017-2022, o parte din aceste bunuri fiind recent identificate la subsidiara din România a grupului, VLG RO SRL, prin intermediul
astăzi