Ce s-a întâmplat cu primul tunel de autostradă din România, sub privirile șefului companiei care îl construiește
Companii
În acest fel, a fost terminată forarea primului tunel de autostradă din România. La inaugurare a fost prezent și șeful companiei de construcții care a obținut contractul, dar si cele doua angajate, Alina si Daniela, după care au fost "botezate" galeriile. Tunelurile au, împreună, 2,7 km și au fost terminate înainte de termen. Atât constructorul cât și reprezentanții CNAIR speră ca șoferii să poată circula prin ele de anul viitor. Tânărul de 20 de ani găsit mort în casă este apropiat al lui
din zilele anterioare