Mai puțină ciocolată, același ambalaj. Producătorul Milka, acuzat că a indus consumatorii în eroare
Business
Potrivit instanţei, aşteptările create vizual de ambalajul unui produs familiar consumatorilor de ani de zile intră în contradicţie cu greutatea netă reală a conţinutului, care a fost redusă la începutul anului 2025, transmite Reuters. Instanţa a precizat că pe ambalaj ar fi trebuit inclus un anunţ clar şi uşor vizibil pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor. De asemenea, instanţa a arătat că o astfel de informare ar fi trebuit menţinută pe ambalaj timp de cel puţin patru luni după
ultimele 2 ore