Hotelierii acuză autoritățile că susțin sistemul de șpăgi, la deschiderea litoralului
Real estate
Conform legii, sezonul estival ar trebui să se deschidă la 1 mai, pe litoralul românesc, dar niciodată nu se poate face acest lucru în condiții de legalitate, pentru că autoritățile întârzie să dea autorizațiile necesare. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a solicitat implicarea Ministerului Economiei pentru modificarea cadrului legislativ și forțarea autorităților locale să emită toate autorizațiile până la finalul lunii aprilie, astfel încât să se poată deschide sezonul la
din zilele anterioare