5 arbori tăiaţi, 35 plantaţi, în Parcul Dima
Cătălin Roșioru
Primăria Braşov a continuat acţiunile de plantare a arborilor pe domeniul public. Astfel, joi, 9 aprilie, înainte de Paşte, au fost plantaţi primii 15 mesteceni în jurul terenului de sport din faţa Colegiul Naţional Andrei Şaguna. Plantările vor continua cu încă 20 de arbori, iar cei 35 de puieţi vor înlocui cei 5 arbori periculoşi, extraşi în această primăvară. La acţiune a participat şi primarul Braşovului, George Scripcaru, care a precizat că intervenţiile în această zonă au fost gândite
astăzi