Accident grav între două motociclete pe DN17, la Gura Humorului – un bărbat, găsit inconştient
Cătălin Roșioru
Două motociclete au fost implicate într-un accident rutier produs, duminică, pe DN 17, în zona oraşului Gura Humorului din judeţul Suceava, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, pe una dintre motociclete se aflau doi bărbaţi, care au avut nevoie de îngrijiri medicale. „Unul dintre aceştia era în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale. Cel de-al doilea ocupant era conştient şi cooperant. Ambii, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi
din zilele anterioare