Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) se alătură fondului coordonat de FEI pentru susținerea companiilor aflate în faza de creștere din Europa Centrală și de Est

Cătălin Roșioru

BID contribuie cu 20 milioane EUR la Fondul de Inovare al Inițiativei celor Trei Mări, sprijinind dezvoltarea afacerilor din regiune și din România Fondul atinge pragul de 100 milioane EUR, cu contribuții din partea a cinci bănci naționale de dezvoltare: BID (România), BGK (Polonia), NRI (Cehia), MFB (Ungaria) și HBOR (Croația) FEI va egala contribuțiile naționale, cu obiectivul de a mobiliza cel puțin 1 miliard EUR pentru investiții în capital privat, capital de risc și credit privat Banca de

Tag-uri: Iniţiativa celor Trei Mări Ungaria