Burse sociale 2025-2026. Ce acte sunt necesare? Până când trebuie depus dosarul
Cătălin Roșioru
Elev - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ) Dosarul pentru acordarea bursei sociale se depune la secretariatul școlii până la data de 2 octombrie. Elevii care beneficiază de bursă socială primesc 300 de lei pe lună. Bursa socială este un sprijin acordat elevilor din familii cu venituri reduse, din grupuri vulnerabile sau cu probleme medicale, pentru a-i ajuta să participe la cursuri și pentru a preveni abandonul școlar. Elevii care beneficiază de bursă socială primesc 300 de lei pe lună,
astăzi