Ce este „Modelul de la Cluj” pe care ministrul Justiției vrea să îl extindă la nivel naţional, în toate penitenciarele

Cătălin Roșioru

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, miercuri, că „modelul de la Cluj”, în care persoane private de libertate aflate în penitenciare lucrează pentru diverse companii este unul foarte bun şi că acesta va fi extins la nivel naţional, scrie Agerpres. „Am discutat cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu doamna prefect şi ceea ce s-a întâmplat astăzi aici l-aş numi „Modelul de la Cluj”, în sensul că vrem să-l extindem la nivelul ţării, întâlniri cu reprezentanţi ai patronatelor,