Sunt oameni care nu vor să audă de „acceptare”. Li se pare un cuvânt moale, de slabi, de resemnați. „Cum adică să accept? Asta înseamnă să cedez, să pierd.” Dar acceptarea nu e nici capitulare, nici lașitate. E mai degrabă o eliberare de povara inutilă a luptei cu ceea ce nu putem schimba. E ușor să judeci ideea asta dacă n-ai fost cu adevărat la capătul puterilor. Dacă n-ai trăit cu mâinile strânse pe marginea unei realități care refuză să se supună voinței tale. Dacă n-ai pierdut. Dacă n-ai