În România comunistă, râsul a devenit o armă subtilă împotriva opresiunii. Într-o epocă marcată de cenzură și frică, românii au transformat umorul într-un cod secret al rezistenței, oferind o gură de oxigen într-o atmosferă sufocantă. Aceste glume, șoptite în cercuri restrânse, au devenit mai mult decât simple bancuri; ele reprezentau o formă de supraviețuire culturală și emoțională în fața absurdităților cotidiene impuse de regimul Ceaușescu. Contextul istoric al umorului în perioada comunistă