Emisarul special al lui Vladimir Putin merge la Davos pentru a se întâlni cu membrii delegației SUA (Reuters)

Government

Trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, se va deplasa săptămâna aceasta în stațiunea elvețiană Davos și va avea întrevederi cu membrii delegației SUA în marja Forumului Economic Mondial, au dezvăluit pentru Reuters două surse care au cunoştinţă despre vizită, sub condiţia anonimatului. Negociatorul Ucrainei, Rustem Umerov, a spus duminică că discuțiile cu oficialii americani în legătură cu soluţionarea conflictului cu Rusia, care durează de aproape patru ani, vor