Programul „Rabla la termopane” ar trebui să includă sisteme de umbrire, spun companiile: „Fereastra e ca un radiator în timpul verii”

Government

În această perioadă, la nivelul Guvernului se creionează un program nou pentru a ajuta românii să facă față facturilor la energie, în contextul în care, de la 1 iulie, va expira plafonarea prețurilor și oamenii vor plăti prețul întreg. Este vorba despre programul Rabla pentru termopane, prin care ferestrele să fie înlocuite cu unele noi, eficiente energetic. Reprezentanții industriei de profil spun că, pe lângă tâmplărie, ar trebui să fie eligibile în acest program și sisteme de umbrire.