O întrebare care străbate cînd și cînd discursul olfactiv este aceea dacă parfumul reprezintă un „obiect“ funcțional sau unul estetic. Cu alte cuvinte, răspunde el doar unei nevoi fiziologice sau igieniste, și anume (re)odorizarea unui corp care, în prealabil, a fost dezodorizat, sau poate depăși această dimensiune și, luîndu-și ca aliat hedonismul, într-o primă fază, reușește să se apropie de idealul unei pure estetici? Această ezitare decurge firesc din ambiguitatea mirosurilor, care se fac