Vești bune pentru 2,6 milioane de pensionari. Vor primi câte 400 de lei în aprilie și decembrie. Cine se încadrează

Cătălin Roșioru

Suma este de 800 de lei, și va fi virată în două tranșe egale, odată cu pensiile. Din cei aproape 4,7 milioane de pensionari, câți erau înregistrați în luna ianuarie, aproximativ jumătate, adică 2,6 milioane, vor primi ajutor din partea statului. În cazul persoanelor care vor ieși la pensie după 1 aprilie banii se vor acorda în decembrie, dar jumătate din sumă. Ministrul de finanțe a anunțat că măsura va costa statul în jur de 2 miliarde de lei. Pensionarii care nu primesc ajutorul Sunt