Cula Cartianu, poarta de intrare în istoria boierească a Gorjului, pe ruta „România Atractivă”

Entertainment si cultura

Cula Cartianu, cel mai impunător monument de arhitectură civilă fortificată din Gorj, a fost inclusă oficial în ruta culturală „România Atractivă”. Loc de întâlnire pentru revoluționari, boieri, artiști și regi, această culă deschide o fereastră spectaculoasă către trecutul autentic al Olteniei și te invită la o călătorie în inima tradițiilor gorjenești. Cu ziduri groase, pridvoare în stil albanez și o istorie care se întinde pe mai bine de două secole, Cula Cartianu este o poveste vie.