Comisia Europeană vrea negocieri cât mai rapide pentru aderarea la UE a Ucrainei. Borrell salută promovarea unor „reforme-cheie”
Business
Comisia Europeană a apreciat miercuri, în raportul anual privind extinderea blocului comunitar, că Ucraina ar trebui să treacă la următoarea etapă de negociere a aderării la UE „cât mai curând posibil” în 2025, informează agenția germană de presă DPA. Tratativele ar urma să avanseze în domenii cum ar fi justiţia, reglementările financiare şi drepturile fundamentale, potrivit Agerpres. Cu această ocazie, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a afirmat că Ucraina „a continuat să promoveze
din zilele anterioare