Biserica a fost, de cînd s-a zămislit democrația autohtonă peste triburile dîmbovițene, un fel de pușculiță în care politicienii și-au ținut și întreținut polițele de asigurare a accesului la funcții și resurse publice. A existat mereu o complicitate mai mult decît dubioasă și bolnavă între Biserică și politică. Tagma bărboșilor cu pelerină a funcționat precum un Glovo, gata oricînd să livreze voturi și funcții, în timp ce aleșii neamului plăteau la timp și cu suprapreț. Numai că, iată, ceea ce