Armata SUA a trimis la baza de la Mihail Kogălniceanu celebra Divizie 101. Aceasta ar urma să devină cea mai mare din Europa
Educatie
Americanii întăresc baza NATO de la Kogălniceanu, care ar urma să devină cea mai mare din Europa, într-o perioadă în care partea conservatoare din Statele Unite cere mai puțină implicare în apărarea acestei zone. Divizia 101 Aeropurtată, specializată în operațiuni de asalt aerian, este la a doua misiune în România, după ce, acum trei ani, a revenit în Europa pentru prima dată în aproape 80 de ani de la debarcarea din Normandia. Întoarcerea acestor militari de elită a fost decisă de conducerea
din zilele anterioare