Sperietoarea din lanul cu Lavandă. Georgescu sau Lasconi?

Diana Nunuț

Pare că trăim într-o poveste SF sau marcăm o altă operațiune specială a serviciilor de pretutindeni, așa cum am traversat revoluția din 89, mineriada, pandemia. O țară întreagă caută acum să afle cine e Călin Georgescu, ce declarații a făcut prin care a convins peste două milioane de români să-l voteze în primul tur ca președinte. Iar procentele lui cresc și sperie. Eu nu-mi pot imagina ca un tot cum va arăta România condusă de Călin Georgescu sau Elena Lasconi. Pentru mine și colegii mei de la