Senatul a adoptat legea pentru pedepsirea şoferilor drogaţi. Medicamentele pe bază de prescripție medicală sunt excluse

Sanatate

Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanţe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripţii medicale fiind excluse, transmite Agerpres. Au fost înregistrate 85 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 30 de abţineri. Luni, proiectul a fost amendat în Comisiile juridică şi de sănătate, iar raportul de admitere acordat de acestea a fost însuşit de plen, astfel încât pedepsele au rămas, la fel

Tag-uri: Medicamente