Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești

Educație

Ziua Eroilor, marcată la Ploiești prin ceremonii de comemorare și recunoștință! Viceprimarul Municipiului Ploiești, doamna Zoia Staicu, a participat, astăzi, la manifestările prilejuite de comemorarea Zilei Eroilor, sărbătoare națională dedicată pomenirii și cinstirii tuturor celor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării, a credinței și a libertății poporului român. Ziua Eroilor este celebrată în aceeași zi cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului, la 40 de zile după Paște.