Noi norme de organizare pentru olimpiade. Elevii pot participa la o clasă superioară celei în care sunt înscriși
Examene
Au fost publicate în Monitorul Oficial normele metodologice pentru organizarea olimpiadelor și concursurilor școlare, precum și regulamentul privind calendarele proiectelor de educație extrașcolară, potrivit Ministerului Educației . Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că aceste competiții reprezintă „excelența” în educația românească și trebuie gestionate „serios”, cu proceduri transparente și cât mai puțin birocratice. Standardele excelenței și transparența competițiilor școlare
astăzi