Răzvan Cătălin Dobrea (ASE): Programul de educație financiară inițiat de ASPES va fi extins din septembrie la nivel național

Educație

Programul de educație financiară inițiat de Asociația de Studii și Prognoze Economico Sociale (ASPES) va fi extins, începând din luna septembrie, la nivel național, a anunțat Răzvan Cătălin Dobrea, profesor universitar doctor la Academia de Studii Economice din București. Acesta a declarat miercuri, pentru AGERPRES, cu ocazia încheierii programului derulat la Colegiul de Aeronautică 'Henri Coandă' din Capitală, că inițiativa urmărește creșterea nivelului de instruire al elevilor, astfel încât

Tag-uri: Bucureşti