Unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni ai receptării literare, Wolfgang Iser, arăta, cu demonstrații convingătoare, că în lectura unui text beletristic contează nu doar ce se spune, ci și, într-o măsură covîrșitoare, ce „se tace“. Așa-numitele „spații vide“ ( Leerstellen ) pun în mișcare imaginația cititorului, provocat să „le umple“, și, totodată, premisele interpretative și valorizante ale actului lecturii ( Akt des Lesens ). În felul acesta, cititorului i se rezervă o poziție