O singurătate prea zgomotoasă se numără printre acele cărți care nu trebuie încadrate în nici o categorie – ba chiar mai mult, textul lui Hrabal pare a se cere „lăsat pe dinafară“, pare a implora cititorul să se scufunde în apele lui fără a întreba nimic (și deci fără a aștepta vreun răspuns). Tot ce-și dorește acesta e ca, la final, din realitatea de dincolo șirurilor de litere – în caz că mai există atunci o realitate împărțită în două – să se-audă: „sînt în altă parte, sînt în interiorul