„M-am trezit îndrăgostit de tot ce nu vedeam” e un titlu paradoxal. Presupune din start că realitatea diurnă e insuficientă și că visul sau ceea ce a premers trezirii era mai seducător, mai pe limba sufletului, mai satisfăcător. Artiștii vizuali care au ca axiomă interioară această propoziție vor evita explicitul și concretețea datelor senzoriale. Așa-zisa lume exterioară va fi suspectă, luciul ei de imagine digitală va rămâne un criteriu de care imaginea plastică va trebui să se diferențieze.