Putem să gustăm și cu pielea. Dar de ce? Studiul care oferă răspunsul

Flavius Niculescu

Cercetătorii știu de ceva vreme că receptorii gustului amar (TAS2Rs) nu se află doar pe limbă, ci și în alte organe, cum ar fi colon, stomac şi căile respiratorii superioare. Recent, însă, s-a descoperit că și pielea are astfel de receptori și oamenii de știință încep să înțeleagă acum de ce. Într-o cercetare realizată de biologii de la Universitatea de Știință din Okayama, Japonia, se arată că acești receptori ajută pielea să elimine substanţele nocive, prevenind astfel deteriorarea celulelor.