Pe dinafară, cam așa s-ar rezuma un an însemnat din cronica celei mai răspândite confesiuni religioase din România euro-atlantice. Un an fast, măsurând roadele păcii și ale democrației redobândite după căderea regimului comunist, pentru care Dumnezeu nu exista și Biserica era doar un cuib de ”reacționari” greu de reeducat în spiritul marxist-leninist. La o privire mai atentă, dincolo de duhul solemn al sărbătorii și de însemnata realizare arhitectonică (pesemne ultima catedrală ridicată