„Mă duc la mama și tata”: O fetiță migrantă de 2 ani le-a spus polițiștilor că a venit singură în SUA să își caute părinții

George Mihalcea

O fetiță migrantă în vârstă de 2 ani, care ținea în mână o bucată de hârtie pe care erau scrise un nume și un număr de telefon, le-a spus polițiștilor de la granița din SUA că se află acolo pentru a-și găsi părinții, notează New York Post . Fetița din El Salvador, îmbrăcată într-o jachetă roz aprins, făcea parte dintr-un grup de peste 200 de migranți ilegali - inclusiv 60 de minori neînsoțiți - reținuți după ce au trecut granița în Maverick County, Texas, duminică, au declarat autoritățile.