Instanța a suspendat concedierile din Primăria Timișoara. Sindicatul Liber al Salariaților a câștigat procesul
Alte instituţii
Tribunalul Timiș, Secția de contencios administrativ și fiscal, a dat câștig de cauză angajaților din Primăria Timișoara care au solicitat suspendarea hotărârilor prin care au fost concediați peste 100 de oameni. Astfel, cererile numeroșilor reclamanți au fost depuse „în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara, Directorul Executiv al Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara, Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara prin Director
din zilele anterioare